Poli(eter-uretanul) este un polimer sintetizat prin reacția de poliadiție a polieteri și diizocianaților terminați cu hidroxil-; structura sa moleculară este caracterizată prin legătura alternativă a segmentelor de polieter și a grupărilor derivate-de izocianat. Denumit și în literatura academică „poliuretan de tip polieter-”, acest termen a fost aprobat și lansat de Comitetul Național pentru Termeni în Științe și Tehnologii în 2016 și este inclus în *Termeni în Chimie* (Ediția a II-a).
În anii 1970, echipa lui Feng Xinde a elucidat locurile de grefare și mecanismele poli(eter-uretanului) prin reacții care implică compuși model; această lucrare a primit Premiul II al Premiului pentru Progresul în Știință și Tehnologie al Comisiei de Stat pentru Educație în 1986. Metodele sintetice includ procesul de polimerizare în soluție în doi-etape-folosind politetrahidrofuran-propilen oxid copolieter, difenilmetan diizocianat și butandioleter{6}(butandioleter) pentru a se prepara{6}} conținut de segment dur-și policondensare la-soluție la temperatură joasă, care utilizează extensii de lanț-conținând siliciu pentru a sintetiza poliuretani-rezistenți la căldură-, care conțin siliciu-. Aplicațiile variază de la implanturi medicale, cum ar fi stimulatoare cardiace și vase de sânge artificiale, până la utilizarea ca materiale de schele poroase tridimensionale în ingineria țesuturilor. Cercetătorii au dezvoltat, de asemenea, poli(eter-uretani) sensibili la mediul-pentru eliberarea controlată a medicamentelor și și-au îmbunătățit hemocompatibilitatea utilizând tehnologia de grefare cu-activare a ozonului.
